În Capitolul 1 din Yoga Sutra, începând cu Versetul 32, înțeleptul Patanjali explică faptul că pentru atingerea iluminării și îndepărtării obstacolelor în meditație (i.e. cum ar fi durerea (“dukkha”), depresia (“daurmanasya”), confuzia mentală (“viksepa”) și alte simptome ale unei minți tulburate), o persoană trebuie să practice “eka-tattva-abhyasa” – concentrarea asupra unui singur obiect, principiu sau chiar asupra unei persoane:
“vita-raga-visayam va cittam”
“Sau mintea mai poate fi adusă sub control făcând din cei iluminați obiect de concentrare.”
(Yoga Sutra 1.37)
Cei iluminați sunt persoanele care au renunțat la orice atașament material și nu permit minții să devină pradă ale viciilor, cum ar fi pofta trupească, mânia, lăcomia, invidia și frica. În Bhagavad Gita Domnul Krishna descrie acest gen de persoane în modul următor:
“vita-raga-bhaya-krodha man-maya mam upasritah bahavo jnana-tapasa puta mad-bhavam agatah”
“Fiind eliberate de atașament, frică și mânie, cu totul absorbite în Mine și luându- și adăpost în Mine, multe, multe persoane îin trecut au devenit purificate prin cunoașterea Mea, și astfel toate au dobândit dragostea transcendentă față de Mine.” (Bhagavad Gita 4.10)
Mintea noastră este ca un burete care absoarbe calitățile obiectelor sau a persoanelor asupra cărora meditează. Venerarea și meditația asupra persoanelor sfinte, asupra maeștrilor spirituali iluminați (“Guru”), asupra altor persoane devotate disciplinei Yoghine (“Sadhaka”), este o practică bine cunoscută în toate tradițiile spirituale.
De ce? Pentru că meditația, rugăciunea, venerarea și concentrarea minții asupra persoanelor iluminate invocă o comuniune cu starea lor interioară și deschide accesul la realizările lor spirituale. Datorită acestei sincronizări cu valorile etice și cu concepțiile lor despre realitatea transcedentală noi simțim o trezire a propriului nostru pontențial spiritual.Prin urmare, pentru a atinge perfecțiunea spirituală – “Bhakti”, adică dragostea transcendentă față de Persoana Divină și față de toate entitățile vii, Vedele subliniază în mod repetat importanța acceptării adăpostului unui Guru.
Acceptarea unui maestru spiritual autentic ne va permite să avem în fața ochilor un exemplu al unei persoane care este o personificare a iubirii pure, care trăiește și acționează în același timp și în aceleași condiții în care ne aflăm și noi. Nouă ne este mai ușor să ne identificăm cu cineva care, la fel ca și noi, folosește un telefon, conduce o mașină, și zboară cu avionul…
Dar mai important decât aceste lucruri, este faptul că noi avem nevoie să vedem cu ochii și să auzim cu urechile o persoană vie, care de asemenea trece prin dificultăți, se imbolnăvește, râde, glumește, uneori are îndoieli, uneori își schimbă deciziile, dar în același timp, el niciodată nu deviază de la calea spirituală aleasă.
Deși este înconjurat de aceași nebunie care se întâmplă în jurul nostru – războaie lipsite de sens, crize, revolte sociale – el nu este afectat de această nebunie, și rămâne neclintit în hotărârea și munca de al servi pe Dumnezeu în toate circumstanțele vieții.
Întâlnind o asemenea persoană reală, nouă ne este mult mai ușor să ne identificăm cu el, să ne sincronizăm cu iubirea inimii lui, să ne stăpânim mintea și să aplicăm cunoașterea spirituală a scripturilor sacre, în acord cu timpul (“kala”), locul (“desha”) și circumstanțele (“patra”) în care trăim în prezent.
